5 sfaturi pentru a incepe sa economisesti chiar de azi

Economisirea nu este atat de grea, chiar daca nu ai facut asta niciodata. Uite 5 trucuri pentru a incepe chiar de azi!

Care-i faza cu economisirea? De ce ar trebui sa o faci si cum incepi? Lucrurile sunt mai simple decat crezi. Totul incepe in mintea ta.

Nu, nu e o gluma. Pentru a economisi ai nevoie de un mindset, de o gandire in care sa pui pe primul loc economisirea si sa nu dai inapoi de la telurile propuse. Cunosc oameni cu pensii de 700 lei pe luna care reusesc sa economiseasca, deci nu nivelul venitului tau iti decide economiile. Daca iti doresti cu adevarat sa economisesti, vei reusi pentru ca totul incepe cu modul in care gandesti.

Atunci cand iti propui un tel, sa cumperi un anumit lucru cu economiile tale viitoare, vei fi motivat sa pui bani deoparte de fiecare data cand incasezi o suma. Asta iti vor spune toate cartile despre economisire pe care le vei citi.

Hai sa vedem cum poti sa incepi sa economisesti chiar daca ai o pensie mica, un salariu minim sau esti un freelancer incepator cu incasari reduse. Lasa gandirile limitative cum ar fi: “Nu e vina mea ca NU POT economisi, ai mei nu m-au invatat niciodata asta” sau “In casa parintilor mei nu au fost niciodata economii, eu cum as putea sa sparg tiparul intepenit in mintea mea de atatia ani?” Tu esti fauritorul propriei vieti si nimic nu te poate opri din drumul tau spre telul propus. In primul rand trebuie sa iti stabilesti telul pentru ca altfel nu te vei simti motivat sa economisesti.

Uneori poti alege drept tel si un motiv de siguranta cum ar fi: bani de zile negre, economii in caz ca, bani pentru ce se poate intampla sau economii poate vine criza si nu mai avem ce manca. Poti sa iti setezi in minte orice. Nu te rusina de motivele tale, nimeni nu are cheie sa intre acolo si o sa afle doar daca tu spui. Alege telul si ia aminte la urmatoarele trucuri pentru a incepe sa economisesti chiar daca nu ai facut in viata ta asa ceva.

1. Prima data te platesti pe tine

Indiferent ca ai datorii, iti doresti n lucruri, ai facturi care te striga, TU esti pe primul loc. Cum te pui pe primul loc? Stabilesti cat economisesti lunar si cand incasezi bani pui deoparte suma stabilita. Daca vei citi cartile lui Robert Kyiosaki sau “Cel mai bogat om din Babilon” de George Clason vei afla acelasi lucru. Cel mai potrivit procent pe care il poti pune deoparte la inceput este 10%. Nu este nici mult incat sa iti fie greu sa pui deoparte, nici putin cat sa nu conteze in cateva luni.

Poti sa iti creezi un cont de economii unde sa trimiti banii direct din contul de salariu sau iti poti crea o alta metoda. Poti alege clasica pusculita care trebuie sparta pentru a scoate banutii sau poti pune banii intr-un portofel din care sa nu cheltui. Odata ce ai pus banii in contul de economii sau in acel portofel, consideri ca nu ii mai ai. Te gandesti ca i-ai dat pe un mare nimic sau i-ai pierdut.

Va trebui sa traiesti pana la urmatorul salariu cu ce ti-a mai ramas. Totusi, daca ai vreo problema urgenta, stii ca poti apela oricand la economii cu promisiunea solemna catre tine ca la primul salariu ii vei pune inapoi. Intotdeauna vei pune inapoi tot ce iei din economii pentru ca pana la final de an sau la finalul perioadei stabilite de tine sa ai suma propusa.

2. Fa o lista cu cheltuielile

De cele mai multe ori daca ai probleme cu economisirea veniturile vin dintr-o singura sursa: salariul. Asadar nu ai nevoie sa faci lista cu veniturile, ci doar cu cheltuielile. Pune pe hartie ce iti cumperi lunar. Vei descoperi ca dai banii pe o multime de lucruri mai mult sau mai putin necesare.

Ia aceste lucruri, obiecte, servicii si aseaza-le in ordinea importantei. Apoi decide la ce ai putea renunta in scopul economisirii. Daca nu stii la ce sa renunti, considera faptul ca poti apela la servicii de calitate mai scumpe, dar pe care le poti cumpara la un interval mai mare de timp si astfel vei scuti bani.

De exemplu, daca te epilezi acasa si nu ai mari calitati in acest sens, probabil ca vei avea nevoie de multe aparate sau ras, creme de ras sau ceara depilatoare. De ce sa te chinui bagand multi bani in epilarea acasa care niciodata nu are efecte perfecte cand poti merge la un salon unde sa dai cateva zeci de lei o data si sa apelezi la serviciile cosmeticianei de 1-2 ori pe luna? Vei vedea ca stresul se va reduce, iar tu vei putea economisi.

La fel poti face si cu produsele ieftine. Daca iti iei cizme sau ghete ieftine care se rup, dezlipesc si le inlocuiesti destul de des vei cheltui mai mult decat daca ai investi o singura data in incaltaminte de calitate care este durabila. Daca ai abonamente la servicii pe care nu le folosesti, scapa de ele. Nu ai nevoie de Netflix sau HBO daca tu nu ai timp nici sa deschizi televizorul. Aceste mici cheltuieli iti mananca luna de luna salariul. Ai grija pe ce dai banii!

3. Nu cheltui doar de dragul de a cheltui

Aici ma refer la acele lucruri pe care le faci de dragul sau de ochii altora. Cu totii ne cumparam lucruri de care nu avem nevoie doar pentru a impresiona alti oameni. De cate ori nu ti-ai luat un telefon scump cu optiuni pe care nici nu le-ai folosit doar pentru a da impresia ca te scalzi in bani?

Cati dintre noi nu si-au luat mobila in rate pe cativa ani doar pentru a da impresia de casa de om bogat? La fel cu masina, apartamentul, etc. Daca vrei sa economisesti nu vei cheltui nici pe haine, iesiri in oras, cosmetice, masaj, tratamente si interventii pentru a impresiona alti oameni. Daca simti nevoia sa fii admirat sau laudat, cauta mai adanc in tine.

Validarea aduce cu sine o lipsa. Adica vrea sa acopere o lipsa si de cele mai multe ori acel adult nu a fost laudat, apreciat sau recompensat de parinti pentru meritele sale. Traumele din copilarie te vor urma toata viata daca nu vei stii sa le recunosti si tratezi. Lasa durerile in urma si paseste liber spre viitor!

4. Alege homemade de cate ori se poate

Termenul de “homemade” se refera la acele obiecte pe care ti le poti confectiona singur. Vei mai auzi de “DIY”. Aici intra orice lucru pe care il poti face cu mana ta, cu putine instructiuni.

De ce sa mananci pizza comandata cand poti sa iti faci pizza homemade? Nu este fizica cuantica si ii poti antrena pe cei mici in proces. Sigur se vor bucura. Multe dintre lucrurile pe care ti le iei de obicei din oras sau de la supermarket sunt de fapt produse si bauturi pe care le poti face acasa. Ai vazut si tu ca un borcan de compot ecologic de 400 ml costa peste 10 lei si are 4-5 bucati de piersica sau prune in el.

Stiai ca daca ai da 10 lei pe piersici sau prune ai putea face un kilogram de piersici sau prune in compot? Adica ai avea mult mai mult. Nu zic ca nu ar trebui sa muncesti un pic sau ca nu ai avea alte costuri, dar ce satisfactie iti ofera produsele facute in casa? Mult mai mare, te asigur. Oamenii de acum 100 ani, 50 ani traiau mai mult si mai bine pentru ca mancau produse facute in casa pentru care puteau garanta ca sunt ecologice.

Montarea unei biciclete sau a unui mobilier de bucatarie costa. Poti economisi acei bani daca apelezi la DIY si o montezi tu. Daca nu te descurci, apeleaza la un vecin, un prieten. Nu se poate sa nu reusesti sa o montezi. La final iti creste si stima de sine, si contul de economii.

5. Fa mai mult si vei avea mai mult

Aici ma refer la faptul ca pe langa un job fulltime poti avea o alta mica sursa de venit. Poti vinde lucruri din casa, poti cumpara obiecte de la anticariat si bazar pentru a le revinde, poti oferi lectii private de ceva, poti avea grija de un copil sau de animale de companie, mai nou. Solutii exista. Atat timp cat avem internet, avem acces la informatie. Afli in timp real cum fac bani oamenii din alte state. Cauta in engleza pe Google ce fac altii ca “side gig” si vei gasi o multime de trucuri. Americanii fac bani din nimic. Cine stie, poate vei gasi o idee care sa ti se potriveasca manusa.

Pune-ti in minte sa economisesti ce scoti din a doua sursa de venit si economiile vor creste rapid. Nu te opri din economisit si precum am zis mai sus, daca ai luat din economii, nu uita sa le pui inapoi. Este foarte important sa fii disciplinat si sa te tii de promisiunile facute tie.

Economisirea nu este nimic mai mult decat o lupta cu tine. Care tine? Acel copil care odata ce are bani in mana se duce la magazin si isi ia bomboane si totodata acel adolescent care odata ce are primul salariu in mana il sparge pe tot felul de lucruri inutile si distractii, iar apoi plange pana la urmatorul salariu.

Economisirea este un proces. Iti propui telul, alegi rata de economisire lunara, pui prima rata, te abtii de la a scoate banii din cont/portofel/pusculita, pui urmatoarea rata si tot asa. Nu zic ca nu iti va fi greu. Te vei simti ca un fumator care vrea sa se lase de fumat. Tentatia de a cheltui banii sau de a lua din ei te va insoti in permanenta, dar tu trebuie sa fii tare. Sa privesti in departare de unde telul tau iti face cu mana si te asteapta. Doar la asta sa te gandesti.

Iti mai las un truc in incheiere. Poti sa spui unei rude sau unui prieten ce ai de gand sa faci si sa il rogi sa te mai intrebe din cand in cand cum mai stai. Incredibil, dar chiar te va ajuta. Nu stiu daca este vorba de jena, rusine sau pur si simplu dorinta de a te lauda, mandri in fata lui, dar vei vedea ca vei economisi parca mai usor.

Spor la facut bani! Mai usor cu cheltuielile si mai tare cu economisirea!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: